Se afișează postările cu eticheta călătorie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta călătorie. Afișați toate postările

joi, 3 noiembrie 2011

Noi mă

Nu ne vedeam...
doar ne uitam.

Acum că suntem alţii:

Să ne scăldăm în timp,
iubito
până nu vom mai şti
de mine
până nu vom mai şti
de tine
până nu vom mai şti
când încep
până nu vom mai şti
când ne dizolvăm...
într-o soluţie
la dragostea noastră.

miercuri, 14 septembrie 2011

Linii tangente

În dogoarea inimii
îmi trasezi liniile tale
tangente pe alocuri
unui alb răcoros şi protector
al respiraţiei mele.

Iubirea ta este naturală
asemenea liniei luciului mării
care înalţă valuri
din adâncuri către cer.

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Călător

Un slăbănog,
pe un scaun aşezat,
în centrul
de jur împrejurului său, de o străină familie
ocupat.
Trenul,
Legătură de rudenie a unei familii de străini. Care l-au adoptat în virtutea inerţiei drumului pe care toţi suntem vitezomani şi pe care toţi
nu ne mai întoarcem...
Tubul metalic este sigilat la un capăt de expeditor iar la celălalt destinatarul,îi va deschide chepengul către libertate slăbănogului lăsând trupul străin să îmbrace iubitul suflet cunoscut,
Că doar întâlnirea trebuie să fie în limitele decenţei.