Ce ar fi dacă am scoate timpul din ecuaţie, asta după ce e deja scurs:
Omul exista simultan in toate fractiunile de secunde din viata sa, adica, o secunda odata iesita din prezent nu dispare, ci doar iese din prezent, deci tu nu dispari din acea secunda, ci ramai acolo, in acel timp si spatiu. Dar, prin intermediul prezentului, iti creezi restul vietii.
Se zice ca viata iti trece prin fata ochilor inainte sa mori. Poate ca moartea este trecerea de la liniaritate la simultaneitate (de la timp la netimp), adica vedem intreaga viata, derulata in mod liniar (timp) pentru ca mai apoi sa fim deodata (netimp), in toata viata traita pana atunci, evenimentele nu se mai succed, fiind eliberati de timp, ci doar sunt, iar tu esti mai mult decat ai putea fi intr-un singur prezent, fiind suma tuturor prezenturilor tale anterioare, esti acelasi, doar ca esti dublat, triplat, etc. cu fiecare clipa care in timp a fost succesiva celei anterioare. Adica, odata eliberati de prezent, suntem deodata in fiecare moment din trecut. Astfel ca, din moment ce poti sa fii intregul tu, cel care ai fost vreodata, urci la un nivel superior, devi o entitate superioara, simultana, deci nu limitata (la prezent), cum este cea liniara.
Cu alte cuvinte, nu mai esti un moment din viata ta, adica atat cat iti permite prezentul ci esti toata viata ta. Cu prezentul construiesti si obtii viata. Iar cand iti moare trupul, pentru ca te-ai eliberat de prezent, poti sa fii intregul tu, cel pe care l-ai construit prin intermediul omului.
Gandirea nu ar mai trebui sa fie tributara timpului, adica liniara, cand trebuia sa incepi cu ceva pe care sa il dezvolti, ci pur si simplu ai stii totul instantaneu. La fel si sentimentele traite in zecile de ani de viata, le-ai simti deodata. Tot ceea ce contine viata ta, cu bune si cu rele ar fi simultan.
Ai avea setea de cunoastere a unui copil, puterea de intelegere a unui adult si intelepciunea unui batran. Daca stau bine sa ma gandesc, ai avea setea de cunoastere a n copii, puterea de intelegere a n adulti si intelepciunea a n batrani...
Ce am scris mai sus imi suna intr-un fel ca si cum ar fi definitia lui Dumnezeu, alfa si omega omnipreznet...etc. Doar zice si biblia ca suntem facuti dupa chipul si asemanarea Lui.
Am zis mai sus ca:"o secunda odata iesita din prezent nu dispare, ci doar iese din prezent, deci tu nu dispari din acea secunda, ci ramai acolo, in acel timp si spatiu."
Dar oare ce se intampla cu un anumit spatiu, de exemplu Terra. pe suprafata ei, in decursul timpului oamenii isi traiesc vietile, iar intr-un anumit spatiu, sa zicem la birou, au muncit mai multi oameni, deci mai multi oameni, in timpuri diferite se suprapun in acelasi spatiu, si chiar acelasi om in momente diferite se suprapune cu el insusi, doar ca in timpuri diferite, ce obtinem in acel spatiu? O acumulare de om/oameni...cu tot cu ce au simtit, gandit, etc. in acel loc. Deci mai multe entitati care se suprapun, am putea zice chiar ca se confunda, formand o entitate a umanitatii. La fel este si cu sistemul Solar, adica planetele se misca pe aceleasi traiectorii, iar daca Universul se dilata poate ca si unele planete se confunda cu altele in anumite puncte din spatiu dar in momente diferite din timp...
Toate se leaga, toate sunt una...
