Îngerul digital

Rămas bun

Nu-mi mai amintesc nimic
De aceea îmi imaginez...

Îmi imaginez...
Că nu te-am iubit niciodată.
Am iubit doar muzica
Pe care mi-ai cântat-o.
Şi pentru că nu aveai una
De fiecare dată cu altă voce.

Nu am reuşit niciodată să te îmbrac
Pentru că nu ai vrut niciodată să te dezbraci
De cuvinte.


Trenul mi-a fost acul
Iar şinele aţa.
Am continuat să mă înţep
Ca să simt ceva fizic.

Între timp mi-am educat sufletul.
Mulţumesc suflete!

jucăm cărți pe ruinele noastre

îmi refuzi iubirea
toate obiectele făcute
pentru tine
toate versurile
tot trupul
toată vocea:
Sângerare temporală

îmi refuzi prezența ta

vocea

atingerea

sărutul

chiar și ce nu mi-ai refuzat:

să fiu lumina legată invizibil de aer

sărutul e stătut pentru că e atât de departe în viitor

îmi spui că:

tot ce ți-am trimis te-a deranjat

regreți că mi-ai dat adresa și numărul de telefon

regreți că te-ai întâlnit cu mine:

inima-mi bate

la ușa ta

tot timpul

încuiată

toate astea îmi spun să te las în pace

și nu-mi vine greu

pentru că toate astea omoară iubirea în mine.

Dar atunci când încerc să o fac

îmi dai de înțeles că suferi

Și eu nu pot să văd că suferi

mai ales din cauza mea.

Și atunci revin

ca tu să revi

în scurt timp

la rece:

conversație tactilo-vizuală

În felul acesta 

în timp

accepți și oferi tot mai puțin

nu că ai fi oferit prea mult

deci nu mai rămâne mare lucru

Ai omorât iubirea...:

Culmea geloziei

Incepem urcarea cu:

[Uite, eu nu sunt...]

Uite, eu nu sunt. Dar dacă aş fi,
aş fi un miez de poezie scrisă;
rigoarea ce-n viaţa de zi cu zi,
imprecisă cum e, e dezisă.

Uite că nu sunt. Ceilalţi sunt deplin:
în timp ce ei se-agită-n căutare,
orbi şi-n dorinţe prinşi pân' la uitare,
eu trec tiptil în câinele gol şi-n copilul plin.

Când sunt în ei adânc transfigurat,
în raza lor m-arăt cât ai clipi...
Dar brusc ei iar dispar, s-au dizolvat:
fiindcă eu nu sunt. (Doamne, de-aş fi...)

Rainer Maria Rilke

Dar pana pe culme mai e mult
Pana sus poti sa fii gelos
Pe oamenii pentru care nu simte nimic,
simplii colegi de-ai ei de lucru
Pentru ca inspira acelasi aer pe care ea il expira...
Pe oamenii fara trup (la fel ca mine)
doar cu litere de suflet...
Pentru ca le inghite cu nesat
Pe motanul smotocit pana la innegrirea sub-unghiilor
Pentru simpla atingere...
si urcam asa catre culmi adanci
calcand cararea geloziei pe sine
pasii sunt:

Ca ai respirat acelasi aer cu ea

Ca i-ai sters o lacrima

Ce nu cursese inca

Ca ai privit-o in ochi

Ca te-ai plimbat cu ea

Ca ai stat cu ea pe aceeasi banca

Si ca ai ascultat-o cantand...

Si ca sa nu ma credeti un ciudat, ascultati mai departe, am mai gasit un exemplar ca mine:

Alexandru Andries - E altcineva

Asculta mai multe audio diverse

Călător

Un slăbănog,
pe un scaun aşezat,
în centrul
de jur împrejurului său, de o străină familie
ocupat.
Trenul,
Legătură de rudenie a unei familii de străini. Care l-au adoptat în virtutea inerţiei drumului pe care toţi suntem vitezomani şi pe care toţi
nu ne mai întoarcem...
Tubul metalic este sigilat la un capăt de expeditor iar la celălalt destinatarul,îi va deschide chepengul către libertate slăbănogului lăsând trupul străin să îmbrace iubitul suflet cunoscut,
Că doar întâlnirea trebuie să fie în limitele decenţei.