Stau la masa in bucatarie si mananc un mic dejun tarziu,
Ma gandesc la un raspuns pentru un inceput...si un sfarsit...inevitabil... candva.
Deodata prin fata ferestrei deschise larg cade o petala alba
In diagonala, in sus!?
Ma indrept catre fereastra,
Este plin de flori, iar petalele albe ning in sus...
Incerc sa prind una,
Dar cu uimire simt cum ma prinde ea pe mine!
Si ma ridica, departe... catre Soare...
Cum poti incepe ceva ce "inevitabil"va avea un sfarsit?Si cu toate astea mai poti si digera pe gandul asta...
RăspundețiȘtergereMa gandeam la un comentariu pentru ultima ta postare in care ai scris despre nastere si moarte...
RăspundețiȘtergereWow,postul meu a nascut poezia ta?Prea frumoasa poezia,ca sa se fi nascut din asa post...
RăspundețiȘtergerePoezia este pur si simplu o descriere a unui moment, stateam la masa si rumegam cand s-au intamplat toate astea in realitate... cu petale purtate de vant si apoi cu trairi in interior...
RăspundețiȘtergereAtunci descrii frumos momentele,si cu usurinta....pe mine,poezia nu ma viziteaza decat in momente de gratie...
RăspundețiȘtergereCred ca e o deformatie de la fotografiat, frumusetea e acolo, trebuie doar sa o vezi...
RăspundețiȘtergereNu trebuie sa te plangi, pentru ca ai multa frumusete in viata ta....mai exact blogul tau, pt. ca despre altceva nu pot sa imi exprim parerea...
Doar remarcam...
RăspundețiȘtergere